Edemul, provine din latină „oidema”, semnificaţia acestui cuvânt însemnând „umflat”. Edemul apare în momentul când un volum excesiv de fluid se acumulează în ţesuturi, fie la nivelul celulelor, fie la nivelul ţesutului intracelular.
Edemul este format predominant din apă, dar la nivelul lui se pot acumula şi proteine sau celule dacă apare o inffecţie sau o obstrucţie limfatică.
Edem caracteristici
- Edemul poate fi generalizat sau local, de exemplu, limitat doar la nivelul unei extremităţi a corpului.
- Edemul poate apărea:
- abrupt- de exemplu, pacienţii se plâng că deodată un membru s-a umflat
- insidios- mult mai frecvent, maniefestându-se mai întai prin creşterea în greutate, pleoape pufoase dimineaţa sau papuci foarte strânşi seara; Acest tip de edem poate avansa mult timp fără ca pacienţii să caute ajutor medical.
Cauze în edem (Etiologia)
Edemul generalizat este cel mai comun datorat:
- insuficienţei cardiace
- insuficienţei hepatice
- afecţiuni ale rinichiului- cel mai frecvent sindrom nefrotic ( vezi aici)
Edemul localizat este cel mai frecvent cauzat de către:
- tromboza venoasă profundă sau o altă obstrucţie venoasă (precum obstrucţia venoasă datoarată unei tumori)
- infecţii
- angioedem
- obstrucţie limfatică
Insuficienţa venoasă cronică( cunoscută popular ca „varice”) poate afecta un membru sau ambele.
Cum apare edemul?
Ca să întelegem mai bine ce este edemul, mai întâi trebuie să înţelegem mecanismul acestuia. Să o luăm cu începutul.
Edemul este datorat interacţiunii a 6 factori:
- creşterea presiunii hidrostatice
- scăderea presiunii oncotice sau coloidale din vasele de sânge
- creşterea presiunii oncotice din ţesuturi
- creşterea permeabilităţii pereţilor vaselor sangvine
- obstrucţia reîntoarcerii fluidului limfatic
- schimbări în reţinerea apei de la nivelul ţesutului afectat
Acum cred că deja vă gândiţi că lucrurile sunt doar mai complicate, nu mai simple. Un lucru care pare atât de banal, de fapt este atât de complex. Ei bine, organismul nostru este un mini univers, aşa că haideţi să vedem ce putem descoperi.
Presiunea hidrostatică
În fizică, hidrostatica unui fluid este o ramură ce studiază lichidele în repaus şi presiunea exercitată de un fluid. Datorită naturii fundamentale a fluidelor, un fluid nu poate rămâne static sub prezenţa unei forţe exterioare exercitată asupra sa.
Presiunea hidrostatică este presiunea exercitată de un fluid la echilibru, datorat forţei de gravitaţie.
În medicină, presiunea hidrostatică din vasele de sânge este presiunea exercitată de sânge împotriva peretelui arterial/venos. Este forţa opusă presiunii oncotice.
Ca să înţelegeţi şi mai bine presiunea hidrostatică, puteţi să vă imaginaţi un container ce conţine apă. Apa va exercita o presiune asupra pereţilor containerului. Dacă ar fi să ne imaginăm că containerul este înalt şi subţire, precum coloana infinitului, presiunea exercitată de apă ar fi mult mai mare jos, decât sus, datorită forţei gravitaţiei.
Revenind la medicină, capilarele din organismul nostru sunt similare cu coloana noastră cu apă, doar că răsturnată. Presiunea pe care o exercită sângele în capilare, este cunoscută ca presiunea arterială( sau tensiune arterială).
Forţa presiunii hidrostatice înseamnă că prin mişcarea sângelui prin artere, apa se va deplasa prin porii pereţilor arteriali, spre spaţiul interstiţial( între celule şi vase de sânge). Această mişcare a plasmei va deveni cu atât mai mică cu cât sângele se va îndepărta de inimă, spre capilare.
Presiunea hidrostatică a sângelui va face ca apa să iasă din vasul de sânge spre ţesuri, ajungând astfel în spaţiul interstiţial.
Probabil vă întrebaţi acum de ce v-am povestit toate astea. Dacă mai aveţi încă un pic de răbdare şi curiozitate, toate se vor aşeza ca într-un puzzle.
Presiunea oncotică
Presiunea oncotică, numită şi presiunea coloid-osmotică este o formă a presiunii osmotice datorată proteinelor, în special a albuminei.
Presiunea oncotică este presiunea opusă presiunii hidrostatice.
Sângele conţine proteine plasmatice, care vor atrage apa din spaţiul interstiţial. Acest lucru se întâmplă datorită concentraţiei mai mare a proteinelor din plasma sangvină, faţă de concentraţia din spaţiul interstiţial, creeând astfel un gradient osmotic între sânge şi ţesutul înconjurător( interstiţial). Prin urmare, proteinele din sânge( albumina) atrag apa în compartimentul sangvin, acest fenomen numindu-se presiune oncotică.
Presiunea osmotică
Putem să ne gandim la presiunea osmotică ca la presiunea necesară pentru a opri apa să treacă printr-o barieră semipermeabilă. Cu alte cuvinte, presiunea osmotică se referă la cât de greu i-ar fi apei să treacă prin bariera semipermeabilă pentru a difuza în cealaltă parte.
Presiunea osmotică este determinată de către concentraţia unei soluţii- apa va încerca mai mult să treacă prin bariera semipermeabilă, către o concentraţie mai mare de soluţie( precum sarea), decât într-o soluţie cu o concentraţie mai mică.
Osmoza este difuzia apei printr-o membrană semipermeabilă. Deci, în cazul osmozei, solviţii ( adică moleculele ce conferă concetraţia soluţiei) nu pot trece prin membrana semipermeabilă, datorită dimensiunilor şi încărcaturii electrice. În schimb, apa poate trece, de la o arie cu o concentraţie mai mică spre o arie cu o concentraţie mai mare( acesta fiind un echilibru natural).
Acum că am discutat despre aceste presiuni, vă gândiţi probabil cum au ele legătură cu edemul. Acest lucru îl voi explica în cele ce urmează.
Mecanismul în edem
Edemul se produce când un exces de fluid se acumulează în ţesuturi, fie în interiorul celulelor, fie în spaţiul interstiţial( spaţiul dintre celule şi vasele sangvine).
Comparativ cu adolescenţii şi adulţii, nou-născuţii şi copiii mici au un volum mai mare de fluid interstiţial, care datorită edemului se poate dubla sau chiar tripla.
Deşi cantitatea totală de apă rămâne constantă, fluidele din compartimente diferite nu sunt statice, deoarece este o mişcare continuă a apei şi a electroliţilor între compartimente. Edemul reprezintă mişcarea apei prin peretele vascular, din compartimentul intravascular, în compartimentul interstiţial, printr-un proces numit filtrare.
Filtrarea apei la nivelul peretelui vascular depinde de un gradient, fiind o balanţă între presiunea hidrostatică şi presiunea oncotică. Aceasta este definită prin ecuaţia lui Starling. Pentru a nu complica acest articol, voi lăsa un link cu legea lui Starling pentru cei interesaţi.
Schimbările din ecuaţia lui Starling pot contribui la formarea edemelor fie prin creşterea presiunii hidrostatice la interiorul vaselor de sânge ( de exemplu în insuficienţa cardiacă), fie prin scăderea presiunii oncotice la nivelor vaselor de sânge (de exemplu în sindromul nefrotic), fie printr-o creştere a permeabilităţii peretelui vascular. Un alt motiv pentru formarea edemului poate fi datorat suprasolicitării sistemului limfatic, în momentul când cantitatea de limfă este mult prea crescută pentru capacitatea sistemului limfatic de reîntoarcere.
În insuficienţa cardiacă, inima nu mai reuşeşte să menţină o presiune normală la nivelul vaselor de sânge. Acest lucru va rezulta într-o stază venoasă( adică sângele va stagna în vene, reîntoarcerea la inimă fiind foarte înceată), crescând astfel presiunea hidrostatică de la nivelul capilarelor. Datorită creşterii presiunii hidrostatice, presiunea oncotică nu o va mai putea egala, rezultând astfel în ieşirea apei din capilare la nivelul interstiţiului. Astfel, va apărea edemul.
În sindromul nefrotic, datorită albuminelor scăzute( hipoalbuminemiei) pierdute la nivelul glomerulilor renali, balanţa dintre presiunea oncotică şi cea hidrostatică este dezechilibrată. Hipoalbuminemia rezultă într-o scădere a presiunii oncotice, lăsând astfel presiunea hidrostatică inegalată. Presiunea hidrostatică va fi astfel mult mai mare decât presiunea oncotică, ducând astfel la ieşirea apei din vasul de sânge spre ţesutul interstiţial, dând naştere la edem.
În sindromul nefrotic, edemul este un fluid cu o concentraţie mică de proteine( vezi aici sindromul nefrotic). În contrast cu celelalte tipuri de edem, tinde să fie generalizat şi este mai proeminent în zonele cu presiune hidrostatică capilară mare, precum glezne şi picioare, sau în ţesuturile cu presiune hidrostatică interstiţială mică, precum pleoape, tractul gastro-intestinal, abdomen, scrot.
O dată cu mişcarea fluidului în spaţiul interstiţial, volumul total de lichid din vase scade( acesta se numeşte volum intravascular). Ca urmare a depleţiei volumului intravascular, se va activa sistemul renină-angiotensină-aldosteron-vasopresină, rezultând astfel în retenţie de sodiu. Sodiul reţinut extra la nivel renal, va creşte cantitatea totală de ioni, crescând astfel osmolalitatea plasmei. Creşterea osmolalităţii plasmei va stimula absorbţia de apă în rinichi, fiind astfel o cauză a excesului de fluid din corp.
Consecinţele în edem
Fluidul în exces acumulat la nivelul ţesutului interstiţial va impacta funcţia celulelor, deoarece fluidul în exces va creşte distanţa de difuzie a oxigenului şi a celorlaţi nutrienţi, compromiţând astfel metabolismul celular în porţiunea afectată. Mergând pe acelaşi principiu, formarea de edem îngreunează eliminarea de produşi toxici rezultaţi în metabolismul celular.
Acest lucru capătă o semnificaţie aparte în plămâni, unde edemul pulmonar poate împiedica schimbul de gaze, implicat în respiraţie.
Acest lucru se aplică şi la alte organe, unde anumite anatomia limitează expansiunea ţesutului edemaţiat. De exemplu, rinichii sunt înconjuraţi de o capsulă fibroasă, creierul de către craniu, iar ţesutul muscular de către fasciile musculare. Datorită incapacităţii acestor ţesuri de a-şi expansiona volumul datorită acumulării de lichid în exces, chiar şi o acumulare mică de fluid poate creşte presiunea în acel compartiment, reducând astfel vascularizaţia prin compresia fizică a capilarelor. În cele din urmă va rezulta o scădere a nutriţiei celulor din zona respectivă.
La nivelul intestinului, difuzia fluidului duce la exudarea acestuia în lumenul intestinal, putând fi împiedicată absorbţia nutrienţilor. Ascita, adică acumularea de lichid la nivelul cavităţii peritoneale, apare în boala numită ciroză. Aceasta este datorată congestiei sinusoidelor hepatice, ca urmare a creşterii presiunii venoase în vena portă. Ascita poate predispune la infecţii peritoneale sau hernii abdominale.
Edem tratament
Edemul va fi tratat o dată cu instituirea tratamentului patologiei cauzatoare. Acest lucru poate fi realizat de medic, cu ajutorul unor investigaţii, pentru a descoperi cauza edemului.
Edemul va fi tratat în funcţie de cauza apariţiei acestuia. De exemplu, dacă edemul apare în cadrul patologiei cardiace, se va trata cauza şi se vor lua măsuri adiacente precum monitorizarea greutăţii, fluidelor ingerate, ingestia de sare şi de alcool. În cazul în care edemul apare datorită sindromului nefrotic, acesta se va remite o dată cu instituirea tratamentului ţintit pentru sindromul nefrotic ( vezi aici ce este sindromul nefrotic).
Pe lângă tratarea cauzei edemului, câteva obiceiuri pot ameliora formarea lui:
- aşezarea unei perne sub picioare în poziţia de culcat( clinostatism);
- evitarea statului în picioare pentru mult timp;
- scăderea cantităţii de sare în mâncare;
- purtarea încălţărilor largi şi comfortabile;
- realizarea unor exerciţii, sau chiar mersul, pentru a îmbunătăţi circulaţia sângelui;
Surse:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK53445/
https://en.wiktionary.org/wiki/edema
https://en.wikipedia.org/wiki/Hydrostatics#Hydrostatic_pressure
https://www.edinformatics.com/math_science/hydrostatic_pressure.htm
https://www.nottingham.ac.uk/nursing/sonet/rlos/bioproc/starlings/3.html
https://en.wikipedia.org/wiki/Osmotic_pressure
https://www.nottingham.ac.uk/nursing/sonet/rlos/bioproc/starlings/4.html
https://en.wikipedia.org/wiki/Starling_equation
https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fped.2015.00111/full
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/12564-edema
http://sci.washington.edu/info/newsletters/articles/15_spr_edema.asp
