Sumar de urină: 6 cauze pentru densitate urinara mica

Cu siguranţă ai auzit măcar o dată de aşa-zisul „sumar de urină”. Doctorii îl recomandă frecvent, fiind o analiză simplă, dar utilă, sumarul de urină putând să sugereze o serie de afecţiuni. Totuşi în ce constă mai exact un sumar de urină, şi la ce foloseşte? Mi-am propus ca în rândurile ce urmează să clarific ce înseamnă sumarul de urină şi cum îl putem interpreta.

Ce este sumarul de urină?

Sumarul de urină este o analiză a urinii simplă şi rapidă prin care se pot detecta unele afecţiuni ale tractului urinar ( rinichi, vezică urinară, uretră).

Cum se recoltează sumarul de urină?

Sumarul de urină este un test relativ uşor de realizat, acesta folosind doar o probă de urină. Se indică să se analizeze prima urină de dimineaţă, din jetul mijlociu, după o toaletă locală bine efectuată.

Se recomandă astfel pentru că urina de dimineaţă relevă starea organismului de pe un interval de câteva ore( noaptea precedentă) fiind o urină mai concentrată.

Primul jet de urină va curaţa bacteriile de pe tractul urinar, evitând astel un rezultat fals pozitiv, de aceea se recomandă recoltarea din jetul mijlociu.

Toaleta locală bine efectuată ajută la curaţărea bacteriilor de pe tegument, evitând astfel să avem o urocultură pozitivă prin contaminare.

Ce analizează sumarul de urină?

Sumarul de urină analizează anumiţi parametri ai urinei, precum culoarea, aspectul său( dacă este clară sau tulbure), mirosul său, ph-ul. Prin diferite tehnici de prelucrare a urinii se pot observa dacă urina conţine anumite celule, precum hematii, leucocite, cristale, sau substanţe.

1.Culoarea urinii

Primul lucru la care se uită medicul este la culoarea urinii. Aceasta trebuie să fie în mod normal galbenă. În cazul unei urini mai concentrate, care se întâmplă în momentul lipsei aportului de apă, culoarea va fi ceva mai închisă, precum galben întunecat.

2. Aspectul urinii

Aspectul urinii este al doilea lucru care este luat în considerare. În mod normal urina este clară, dar în anumite patologii, precum infecţiile urinare sau vaginite, aceasta poate fi tulbure.

3. Mirosul

Mirosul este un alt aspect investigat la sumarul de urină. Urina este formată în mare parte din apă, aceasta neavând miros. Mirosul urinii este datorat diferiţilor compuşi eliminaţi de rinichi prin intermediul urinei. În mod normal, urina care conţine multă apă, în cazul unui aport hidric adecvat, nu are miros. În cazul în care urina devine foarte concentrată, adică mulţi compuşi eliminaţi de rinichi într-o cantitate mică de apă, aceasta poate avea un miros de amoniac proeminent.

Acesta poate fi influenţat de unele medicamente, dar şi de alimentele consumate în ziua respectivă. Mirosul poate deveni fetid( urât mirositor) în cazul unei infecţii urinare, dar şi în cazul anumitor alimente sau băuturi precum sparanghel sau cafea, medicamente.

În cazul sparanghelului, acesta conţine acidul asparagusic, un compus sulfuric, care se găseşte doar în sparanghel. Acidul asparagusic nu este volatil, adică nu îl vei putea mirosi doar adulmecând sparanghelul, în schimb organismul are capacitatea de a-l degrada în produşi mai simpli, volatili, aceştia fiind vinovaţi pentru prezenţa mirosului specific a urinii.

Urina poate avea un miros anormal şi în alte afecţiuni precum diabet necontrolat, afecţiuni metabolice, boala urinei cu miros de sirop de arţar, fistule gastrointestinale-vezicale.

4. Ph-ul urinar

Ph-ul urinar este utilizat pentru a clasifica urina ca o soluţie acidă sau bazică. Punctul neutru pe scala Ph-ului este 7. Cu cât ph-ul este mai mic, cu atât mai mult este acid şi invers, cu cât ph-ul este mai mare, cu atât mai mult este bazic. Ph-ul neutru al sângelui de 7,4, este acidifiat de către rinichi către un ph de aproximativ 6 ( el poate varia în limite normale între 5 şi 8). În cazul în care organismul va tinde spre un ph acid, şi urina va deveni mai acidă, corpul încercând să compenseze astfel, iar în momentul când există un exces de baze în organism, aceştia vor fi eliminaţi prin urină.

Rinichii sunt una din principalele surse de menţinere a echiibrulului acido-bazic, prin reabsorbţia de natriu şi secreţia de hidrogen şi ioni de amoniu. Eliminarea unei urini acide sau bazice de către rinichi este unul din cele mai importante mecanisme a organismului de a menţine un ph sangvin constant.

În ce afecţiuni este modificat ph-ul urinar?

Un ph urinar acid( adică scăzut) poate apărea în afecţiuni precum acidoza, diabet necrontrolat, deschidratare, diaree, afecţiuni respiratorii care implică retenţia de dioxid de carbon.

Un ph urinar alcalin( adică crescut) poate apărea în afecţiuni precum obstrucţia tractului urinar ( calculi urinari), obstrucţie pilorică, intoxicaţie cu salicilaţi, afecţiuni respiratorii care implică hiperventilaţie.

Sumarul de urină ne poate indica astfel starea organismului, doar uitându-ne la ph-ul urinar.

Un sumar de urină ne poate orienta în tratarea unor calculi urinari. Formarea calculilor urinari este în strânsă legătură cu ph-ul urinar.

Calculii formaţi din fosfat de calciu, carbonat de calciu şi fosfat de magneziu se formează într-un mediu alcalin. De aceea, în acest caz, un sumar de urină poate indica tratamentul pentru a menţine urina acidă.

În opoziţie, calculii formaţi din acid uric, cistină, oxalat de calciu precipită într-o urină acidă. În această situaţie, urina va trebui menţinută alcalină.

Majoritatea bacteriilor responsabile pentru infecţiile de tract urinar se vor asocia cu o urină alcalina, deoarece bacteriile transformă ureea în amoniu, un compus alcalin dar şi alţi produşi de degradare alcalini.

Este important de reţinut că o măsurare corectă a ph-ului urinar se poate face doar dintr-o probă proaspătă pentru un sumar de urină.

Stiaţi că?

Majoritatatea persoanelor, cu excepţia vegetarienilor vor tinde să aibă un ph urinar mai acid. În opoziţie, persoanele cu o dietă bogată în legume, fructe, citrice vor avea un ph urinar mai alcalin.

În timpul somnului, scade frecvenţa respiratorie, cauzând astfel o uşoară acidoză respiratorie. Ca rezultat la acest lucru, prima probă de urină va ieşi la sumarul de urină acidă.

5. Densitate urinară mica/mare

Prin densitatea urinară analizată la sumarul de urină putem înţelege capacitatea rinichilor de a concentra sau de a dilua urina, rezultand astfel o densitate urinara mica sau mare.

Densitatea urinară compară densitatea urinii cu densitatea apei, valorile la adulţi fiind între 1.010 şi 1.030, valorile sub 1010 inseamnand ca ai o densitate urinara mica, pe cand valorile peste 1030 insemnand o densitate urinara mare.

De ce ne interesează densitatea urinară în sumarul de urină?

Principalul rol al rinichilor este să filtreze sângele şi să menţină la nivelul organismului o balanţă hidro-electrolitică. Sumarul de urină este un test rapid, care ne spune cu ajutorul densităţii urinare dacă rinichii funcţionează în parametri normali.

O urină prea concentrată, adică o densitate urinară mare se poate asocia cu o serie de condiţii precum:

• deshidratare
• diaree
• vărsaturi
• transpiraţii în exces
• infecţii de tract urinar
• glicozurie ( în diabetul zaharat necontrolat)
• sindrom hepato-renal
• exces de hormon antidiuretic (ADH)
• stenoză de arteră renală

În caz opus, în momentul când o densitate urinara mica, sugerează pierderea capacităţii rinichilor de a concentra urina. O densitate urinara mica poate apărea în diferite afecţiuni precum:

• diabet insipid
• insuficienţă renală
• pielonefrită
• necroză tubulară acută
• nefrită interstiţială
• polidipsie psihogenă( un consum exagerat de lichide)

6. Proteinele

Proteinele in urină pot apărea pe stripul urinar la sumarul de urină. În mod normal, acestea sunt absente în urină. Dacă sumarul de urină arată proteinurie ( proteine în urină), atunci sugerează o afecţiune a rinichilor, precum sindrom nefrotic sau glomerulonefritele. Vezi aici mai multe detalii despre sindromul nefrotic.

7. Glucoza

Glucoza este în mod normal reabsorbită de către rinichi până la pragul de 180 mg/dl. În momentul când glucoza din sânge trece peste acest prag, rinichii nu mai sunt capabili să reabsoarbă glucoza filtrată la nivelul glomerulului, ea pierzându-se astfel prin urină. Glucozuria( glucoza în urină) la sumarul de urină sugerează un diabet zaharat în cea mai mare parte din cazuri.

8. Nitriţi în urină

Testul de nitriţi în urină detectează prezenţa unei enzime, numită nitrat reductaza, produsă de multe bacterii. În mod normal, nu se găsesc nitriţi în urină la sumarul de urină, aceştia sugerând o infecţie de tract urinar. Spun sugerează pentru că ei nu pun diagnosticul de infecţie urinară, iar absenţa lor nu infirmă diagnosticul.

Unele bacterii, precum Escherichia coli, Proteus posedă o enzimă, care va transforma nitraţii eliminaţi în mod normal din organism( fiind produşi de degradare ai metabolismului) în nitriţi. Astfel, pot ieşi pozitivi nitriţii în urină.

Există cazuri în care deşi este prezentă o infecţie urinară, să nu existe nitriţi în urină. Acest lucru se întâmplă când infecţia urinară este cauzată de o enzimă care nu produce nitrat reductaza.

9. Leucocite în urină

Leucocitele în urină sunt relevate în sumarul de urină prin două metode: testul de biochimie cu ajutorul testului pentru esterază şi la sedimentul urinar.

Esteraza leucocitară este o enzimă produsă de către leucocite, pozitivarea acesteia la sumarul de urină sugerând prezenţa de leucocite în urină. În caz că te interesează de ce apar leucocitele în urină, aruncă un ochi aici.

10. Bilirubina şi urobilinogenul

Bilirubina şi urobilinogenul reflectă funcţia hepatică a organismului, dar nu numai. Bilirubina este un produs de degradare al hematiilor, ea fiind excretată şi eliminată prin pigmenţii biliari. O bilirubină crescută poate sugera o afecţiune hepatică, biliară sau hematologică (hemoliză).

11. Hematii în urină

Celulele roşii ale sângelui, numite hematii sau eritrocite pot fi prezente în urină chiar dacă nu se văd cu ochiul liber. În limbajul medical, hematiile în urină mai sunt denumite hematuria.

Pot fi două tipuri de hematii în urină: macroscopică, adică hematiile se observă cu ochiul liber ( prin culoarea roşie a sângelui) şi microscopică, când nu se vede cu ochiul liber, dar se pot vedea la microscop sau la bandeleta urinară în cadrul analizei sumarului de urină.

În mod normal, hematiile nu ar trebui să apară la sumarul de urină. În cazul în care la sumarul de urină sunt prezente, pot sugera o afecţiune a rinichilor precum o infecţie urinară , calculi urinari, în contextul exerciţiilor fizice intense sau alte afecţiuni sau medicamente.

12. Cilindrii, cristalele în sumarul de urină

În urină se găsesc mulţi produşi de degradare ai metabolismului, iar unii dintre aceştia pot precipita formând cristale, numită medical cristalurie. Cristalele pot fi găsite în urină şi în mod normal, posibil cauzate de leziuni minore sau un exces de vitamina C. Cu toate acestea, în unele cazuri, acestea pot deveni patologice, prin formarea de conglomerate, numiţi calculi.

Calculii pot fi de mai multe origini, precum acid uric, oxalat de calciu, struviţi, fosfat de calciu şi alţii.

Cilindrii sunt structuri microscopice formate de către rinichi şi sunt rezultatul solidificării unor proteine în lumenul tubillor renali, la nivelul nefronului. O dată formate, acestea sunt eliminate prin urină putând fi observate la sedimentul urinar, examen cuprins în sumarul de urină. Cilindrii urinari sunt foarte importanţi din punct de vedere clinic, deoarece ei reflectă condiţia locului (nefronilor) unde au fost formaţi.

Majoritatea cilindrilor au o bază formată din mucoproteina Tamm-Horsfall, la care sunt adaugate alte elemente precum celule albe, celule roşii, celule epiteliale, celule lipidice, bacterii sau bucaţi din aceste structuri. Fiecare dintre aceşti cilindri pot apărea în diferite patologii renale, ajutând astfel medicul să pună un diagnostic.

13. Bacterii în urină

Probabil ai mai auzit până acum că bacteriile în urină înseamnă o infecţie urinară. Totuşi, acest lucru este parţial adevărat. Pentru a avea o infecţie urinară este necesară prezenţa bacteriilor în urină, dar în anumite condiţii şi însoţită de anumite simptome. Am scris aici câteva idei despre infecţia urinară la bebeluşi, dar modul de apariţie este la fel indiferent de vârstă.

Pentru a spune că ai o infecţie urinară când se regăsesc bacterii în urină, trebuie îndeplinite câteva criterii.

Sumarul de urină ne dă primul indiciu. La examinarea sub microscop a probei, în cazul unei infecţii urinare se vor observa bacterii, lucru ce indică posibilitatea unei infecţii urinare sau a unei bacteriurii asimptomatice.

Urmarul pas este realizarea unei uroculturi.

Ce este urocultura?

Urocultura este un test de laborator care verifică prezenţă bacteriilor în proba de urină examinată. O probă de urină este adăugată peste un mediu de cultură prielnic pentru creşterea anumitor tipuri de bacterii.

Dacă ar fi să ne imaginăm ce este un mediu de cultură, am putea să îl asemănăm cu un fel de mâncare. În momentul când bacteria găseşte mâncarea ei preferată, va începe să se simtă în largul ei şi să se reproducă, formând multe multe familii.

Reproducerea bacteriilor este tradusă în formarea de colonii. De aceea pe urocultură veţi vedea citit rezultatul în UFC, adică unităţi formatoare de colonii. Pentru că să putem spune că există prezenţa unei infecţii urinare în prezenţa simptomelor, sau a bacteriurie asimptomatice, trebuie ca la urocultură să apară rezultatul >100.000 UFC dintr-o anumită bacterie.

Dacă pe mediul de cultură nu va creşte nimic, atunci posibilitatea unei infecţii urinare nu există.

După cum vedeţi sumarul de urină deşi este un examen relativ uşor de făcut, ne poate da multe informaţii despre organismul nostru. De aceea este bine să respectăm toate indicaţiile oferite de medic şi toate regulile de igienă pentru a avea un rezultat cât mai aproape de realitate.

https://www.nhs.uk/conditions/smelly-urine/

https://www.mayoclinic.org/symptoms/urine-odor/basics/causes/sym-20050704

https://en.wikipedia.org/wiki/Asparagusic_acid

https://www.rnceus.com/ua/uaph.html

https://www.healthline.com/health/urine-specific-gravity#uses

https://en.wikipedia.org/wiki/Urine_specific_gravity

https://en.wikipedia.org/wiki/Nitrite_test

https://www.rnceus.com/ua/uanile.html

https://en.wikipedia.org/wiki/Leukocyte_esterase

https://www.medicalnewstoday.com/articles/326907#results

Karen M. Ringsrud, MT(ASCP), Casts in the Urine Sediment