
Dacă ai ajuns aici probabil ai o dorință de a afla mai multe. Dacă ai ajuns aici şi căutai doar condiții de călătorie în timpul pandemiei probabil ai ajuns pe site-ul greșit 😃. Sau poate nu a fost doar o întâmplare?
Acum câțiva ani mi-am început călătoria în căutarea sinelui meu. Pot spune că nu e o călătorie ușoară, ci dimpotrivă una cu multe provocări, cu suișuri și coborâșuri, dar pot spune cu certitudine că este călătoria din care am avut doar de câștigat. Pe atunci nu știam ce caut sau încotro mă îndreptam, drumul părea lung și anevoios. Acum poate te întrebi de ce am pornit pe drumul acesta și nu am trăit viața așa cum era. Răspunsul ţi-l voi da un pic mai jos.
M-am simţit mereu diferită de ceilalţi, dar pe atunci nu ştiam care e motivul. Deşi aveam mulţi prieteni mai mereu mă simţeam singură. Am ajuns să cred că e ceva în neregulă cu mine. Cumva chiar era.
Călătoria de care îţi povestesc este drumul conştientizării mele.
Probabil că dacă nu aş fi mers pe acest drum în călătoria mea, acum aş fi fost în depresie şi chiar mai rău. Ştiu asta, pentru că după atâţia ani de introspecţie am putut să îmi văd o parte din monştrii care erau cu mine pretutindeni. I-am vazut, şi mai apoi, cu ceva muncă am început să ii iubesc şi să ii accept.
Adevărul este că nu mi-a fost ușor deloc în călătoria aceasta. A fost a naibii de greu să mă uit la mine. Tot ce credeam că este adevărat despre mine a fost demontat, piesă cu piesă. M-am uitat la mine şi am privit cum s-a dărmat încet încet cetatea despre care credeam cu toată fiinţa că mă apară. În fapt, ea doar îmi apăra vechile credinţe, cele care mă sabotau în viaţa de zi cu zi.
E drept, pe atunci nu vedeam asta. Pentru că nu aveam de unde şti că în spatele la ce trăim zi de zi, stau de fapt toate tiparele şi matricile învăţate în perioada de copilărie şi chiar cea din burtica mamei. Cum am putea şti? Tot ce trăim ni se pare că e unicul adevăr, doar oare e chiar ceea ce ne dorim în adâncul nostru?
Am observat de ceva timp cum din ce în ce mai mult lumea îşi caută tot felul de distracţii în exterior, numai numai să nu se uite în interior. Fac şi eu asta destul de des. E mult mai uşor. Sau aşa am crede.
În fond nu doare când ne distragem, iar când tot felul de situaţii apar în viaţa noastră care ne fac să suferim, tindem să blamăm, să judecăm, să învinovăţim toţi factorii externi şi aproape niciodată să ne uităm în interiorul nostru. Pentru că nu am fost învăţaţi aşa.
Nu ne-a învăţat nimeni că există o relaţie strânsă între sinele nostru şi viaţa noastră internă şi lucrurile pe care le trăim în afara noastră. Totuşi, la o privire mai atentă, de fapt orice lucru extern tot în interior îl trăim. Dar oare manifestarea lui în evenimentele de zi cu zi poate avea legătură cu lucrurile pe care le simţim şi trăim în interiorul nostru? Despre asta vă voi povesti în articolele următoare, pentru că e un subiect întreg de discutat.
Am avut voinţă.
Cred că asta m-a deosebit de restul lumii din jurul meu. Am avut o voinţă să înteleg mai mult pentru că ceea ce trăiam nu mă mulţumea. Parcă.. nu eram eu. Şi aşa era, cea care eram, nu eram eu nici pe departe. Era o Alexandra plină de frici, temeri, neputinţă şi probabil cel mai mult, lipsită de iubire. Nu ştiam nici să ofer iubire, dar nici să primesc. Si nu era că nu aş fi primit iubire, pentru că am primit în diferite forme. Dar uneori deşi primim iubire, nu suntem capabili să o recunoaştem pentru că avem prea multe traume care ne împiedică să o simţim.
V-am spus mai sus că probabil dacă nu aş fi pornit în această călătorie, cel mai probabil azi aş fi fost în depresie. Nu vreau să mă gândesc la mai rău. Ştiu asta pentru că simt partea din mine plină de tristeţe. Acum o înteleg, şi o iubesc, pentru că face parte din mine, dar înainte mă cuprindea. Tristeţea şi furia au fost mecanismele mele prin care am supravieţuit şi pe care le-am apărat ani de zile. Poate ai să te întrebi de ce am facut asta.
Motivul este unul destul de simplu.
Când înveţi ceva în copilărie, care te-a ajutat să treci peste anumite evenimente care îţi puneau bunăstarea în pericol, te vei ţine cu dinţii toată viaţa pentru că mintea ta ştie doar acea formă de a fi bine. Chiar dacă în momentul acela ea îşi face rău, răul pe care şi-l face e mult mai mic comparativ cu pericolul pe care l-am trăit initial.
Este mai uşor să ne uităm în exterior la ce ne lipseşte şi să ne axăm pe obţinerea acelui lucru. Fie el acel lucru material, sau chiar spiritual, lipsa lui e mai uşor de sesizat în exterior. Uneori îl obţinem, chiar dacă lipsa cauzei nu este rezolvată, şi noi nu vedem asta. Numai că de cele mai multe ori, dacă nu am rezolvat cauza, cel mai probabil acea situaţie se va repeta la infinit.
Universul nu uită, şi rolul lui aici e să te ajute să evoluezi. Uita-te în jur şi te vei vedea pe tine. Eu asta am facut şi am descoperit lucruri uimitoare şi devastatoare, care în fond mi-au adus o viaţă extraordinară.
Lasă un comentariu