responsabilitate

De ce fugim de responsabilitate?

Sunt atât de multe lucruri importante în această viaţă şi mi-a luat o vreme să mai scriu un alt articol în aria dezvoltării personale. Simţeam că, deşi cunosc o grămadă de lucruri nu ştiu cum să le împărtăşesc. Aşa că astăzi voi povesti despre fuga de responsabilitate, care pe cât de provocator este pe atât de eliberator este.

Probabil te gândeşti acum de ce din toate subiectele posibile l-am ales tocmai pe asta. Pentru că majoritatea adulţilor sunt persoane responsabile, aşa e?

Sau ..NU?

Vreau să ştii că să fii responsabil în viaţă nu e uşor. Dimpotrivă, e greu, dificil, provocator, dar adevărul e că să NU fii responsabil este şi mai greu.

Să fii responsabil şi să ai responsabilităţi sunt două entităţi separate. Poţi să ai o mulţime de responsabilităţi, ceea ce înseamnă doar că vei avea o mulţime de lucruri de făcut, şi poţi să ai o atitudine responsabilă, ce implică asumare şi maturitate în diverse situatii din viaţă.

Înainte de a continua, aş vrea să fac o diferenţă între doi termeni atât de uşor de confundat în zilele noastre.

Vinovăţia VS Responsabilitatea.

La prima vedere ai zice că înseamnă acelaşi lucru. Când orice lucru se întâmplă rău, imediat e vina cuiva. Ce uşor e să dăm vina nu?

Mai puţin când se dă vina pe noi, atunci parcă nu mai e aşa de amuzant…

Adevărul este că este mult mai uşor să învinovăţim decât să ne asumăm responsabilitatea. Să dai vina pe altcineva e seducător, plăcut şi un pic eliberator. O parte din noi se simte mai bine, pentru că altcineva e vinovat şi tu nu: „de data asta am scăpat” (sigur ai gândit măcar o dată asta, eu una chiar de mai multe ori).

Doar că vezi tu, viaţa e ca o roată, şi ce trăieşti azi cu altcineva, mâine vei trăi tu.

Vinovăţia este o sabie cu două tăişuri, cum auzisem undeva.

Este opţiunea mai uşoară la prima vedere, pentru că e mai comfortabil ca altcineva să fie vinovat. Doar că, dacă altcineva e întotdeauna vinovat, asta ar însemna că noi nu avem nici o putere de decizie în toată treaba asta, nu?

Vinovătia implică să arăţi cu degetul spre celălalt.

El e vinovat pentru suferinţa mea.”

Putem face un mic experiment. Dacă ar fi chiar să arăţi cu degetul spre altcineva, si te-ai uita la mâna ta, câte degete arată spre el, şi câte spre tine?

Pare o formă uşoară şi simplă formă de trăi. E la îndemână, am crescut cu ea şi este singura perspectivă pe care o ştim de cele mai multe ori. Chiar dacă am vrea să o schimbăm, e dificil, fiind calea care a fost bătătorită atâţia ani de zile.

Ca să ieşi din ea, îţi trebuie cu adevărat voinţă. Nimeni nu ar putea să te convingă să vezi consecinţele învinovăţirii, decât chiar tu. Şi ştiu asta, pentru că am trăit aşa atât de mult timp.

Nimeni nu ar putea să ia decizia asta pentru tine.

Pentru că pentru a schimba ceva e nevoie de voinţă. Şi asta există doar în tine.

Pot să înţeleg că e tot ce ştii, dar conştientizarea e cea care îţi arată beneficiile, cât şi toate consecinţele ei.

Ca să înţelegi diferenţa dintre vinovăţie şi responsabilitate, imaginează-ţi cu mine următorul exemplu:

Ajungi acasă şi observi că cineva ţi-a lăsat în faţa uşii nişte căţei mici, abandonaţi. Nu eşti vinovat pentru faptul că ei sunt abandonaţi, dar eşti responsabil de ce vei face cu ei.

E mai ușor uneori sa dai vina pe celălalt pentru „ce ți s-a întâmplat”, decât să începi să îți asumi responsabilitatea pentru cum ai participat tu la „mi s-a întâmplat”.

E greu de văzut uneori, pentru că necesită o schimbare de perspectivă, din a căuta vinovați, fiind o victimă a vieții ca rezultat, la a vedea ce s-a întâmplat de ai ajuns in situația asta și cum ai putea face diferit în viitor.

Vinovaţia implică să cauți vinovați, să nu îți asumi nimic din ce trăieşti, condamnându-te în schimb la un statut de victimă, care nu are nici o putere în situația dată.

Responsabilitatea în schimb, privește lucrurile într-un ansamblu, ia în considerare situația, dar și persoanele implicate şi primeşte ca recompensă puterea de a-ţi schimba propria viaţă.

De ce ne este frică de responsabilitate?

În mare parte pentru că ne este frica de consecințele pe care credem că se vor întampla. De cele mai multe ori, consecințele sunt doar o frică, care în fond ne pune doar niste granite bine stabilite.

Când punem faptele in realitate, cum probabil ai experimentat deja, ele nu sunt chiar așa cum am crezut noi în mintea noastră.

La prima vedere pare că e mai ușor să nu ne asumăm responsabilitatea, dar în fond ne scade încrederea în noi, luând o poziție de neputința mai degrabă, decât una de putere, în care poți oricând face ceva diferit, având asfel un rezultat diferit.

Responsabilitatea şi Asumarea

Am scris mai sus despre faptul că să fim responsabili nu e cel mai uşor lucru posibil.

Necesită asumarea unei puteri interioare şi întelegerea a ceea ce suntem.

Responsabilitatea e provocatoare la început. Spre deosebire de vinovăţie şi fuga, responsabilitatea implică asumarea unei puteri interioare.

Implică asumarea beneficiilor dar şi a consecinţelor.

De multe ori avem tendinţa să fugim de responsabilitate pentru că ne este frică de consecinţele ei. Doar că atunci când nu ne asumăm responsabilitatea şi preferăm să fugim de ea, să ne complacem în vinovăţie, plătim în fond un preţ mult mai mare.

Pentru că … vinovăţia implică un fals beneficiu. Pe cât câştigi în vinovăţie, pe atât de mult pierzi. Într-o reflecţie mai adâncă, vei observa că nu poţi să dai vina pe celălalt fără să te învinovăţeşti şi pe tine.

Pe cealaltă parte, responsabilitatea e diferită. Pentru a fi responsabil necesită să te gândeşti şi la cealaltă persoană, să fii empatic şi să îţi asumi propriile decizii. Responsabilitatea pe cât de mult îţi cere, pe atât de mult îţi oferă.

Responsabilitatea îţi cere să fii matur, să iei decizii şi mai apoi să ţi le asumi.

Îţi cere să te gândeşti şi la cealaltă persoană, nu numai la propria persoană.

Îţi cere să renunţi la beneficiile imediate.

Îţi cere să îţi asumi consecinţele unei decizii, indiferent în ce direcţie merge.

Îţi cere să renunţi la orgoliu. Să vezi lumea şi din ochii celeilalte persoane, să te gândeşti şi la ce nevoi are cealaltă persoană.

Îţi cere să fii mai mult decât eşti deja.

Să fii responsabil înseamnă să îţi asumi o putere care dă viaţă. Înseamnă să alegi viaţa, să nu mai fugi de ceea ce ţi se pare greu.

Înseamnă să îţi asumi viaţa.

Cere multe nu-i aşa?

Responsabilitatea are un mare beneficiu în schimb. Un lucru pe care nu ţi-l poate fura nimeni, oricât de mult ar încerca.

Libertatea.

Libertatea de alegere, de a fi tot ceea ce îţi doreşti. De a alege diferit în viaţa ta atunci când vezi că lucrurile nu sunt precum ţi-ai imaginat. De a schimba perspectiva atunci când îţi e greu.

Nici nu ştiu dacă pot defini până la capăt libertatea, pentru că este un sentiment atât de eliberator, încât merită orice provocare.

Aş fi ipocrită să zic că eu însămi nu învinovăţesc pe ceilalţi sau pe mine. Mi-a luat ceva timp să recunosc asta, dar da, am crescut în gândurile astea şi mi-a luat mulţi ani să înţeleg ce faceam de fapt. În trecut, aş putea să zic că era unul din lucrurile care mă defineau, pentru că gândeam în felul asta.

Am fost învăţată să dau vina pe ceilalţi mai degrabă decât să mă responsabilizez pe mine. Nici cei care m-au crescut, nu au ştiut altfel, la fel cum nu am ştiut nici eu pentru multă vreme.

Lucrurile nu mergeau mai niciodată precum mi-aş fi dorit, şi când ceva rău se întâmpla, frica era cea care mă conducea. Găseam vinovaţi în orice lucru care nu mergea aşa cum îmi imaginam eu, dar satisfacţia dura în fond foarte puţin. Pe cât de mult aveam dreptate sau găseam acea persoană care era vinovată „când ceva nu mergea bine”, pe atât de singură rămâneam la sfârşit. În fond, simţeam alături de el vinovăţia şi durerea, chiar dacă nu eram dispusă să recunosc şi să accept.

Cu adevărat am observat diferenţele în viaţa mea atunci când am început să caut şi să aleg altceva. La început mi-a fost foarte greu, pentru că era un drum pe care nu mai fusesem niciodată. Era un drum nou, o altă potecă nedescoperită, pe care mintea mea nici nu o putea percepea.

Încet încet, am văzut că alegând diferit în fiecare zi, lucrurile din exterior căpătau altă formă. Am început să simt o putere şi o libertate infinită, ceva care nu aş putea descrie suficient de bine în cuvinte. Uimitor era că începeam să văd şi în viaţă mea diferenţe perceptibile.

Dacă ai ajuns până aici, cel mai probabil te-ai regăsit în ce am scris mai sus sau poate îţi doreşti să trăieşti în viaţa ta altceva. Să ştii că poţi. Doar fă primul pas şi restul va veni din ce în ce mai uşor.